di Franco Blefari
Continua dopo la pubblicità...
Mò chi staci tornandu primavera,
a mmenz’‘e χjuri ‘na farfalla vola,
si risbigghja ‘a natura e dici ‘spera’;
jett’’a ficara e criscin’i cannola.
‘Nte timpi spunta ammat’‘a puliciara,
tornanu ‘n’atta vot’e rondinelli…
χjuri ‘a janestra e pur’‘a salassara;
cadunu l’urtimi rangi sanguinelli.
Mò chi staci tornandu primavera,
torna ccocchj trattori cu la zzappa;
è chjn’‘e spinapulici, ‘a costera;
‘u ciel’è celestinu e ‘u friddu scappa.
M’’a terra ciangi, trist’e abbandunata,
ccarizzata du’ suli, e sula resta:
è fìmmina! chi vvoli curtivata,
propia ora ch’è vestut’a festa!
Mò chi staci tornandu primavera,
‘a gnura Rosa dass’‘o focularu,
s’assètta sup’’e petri ‘i ‘n’armacera,
figghja ‘a gaglina, pass’‘o ricottaru…
30/03/2006
( A mia madre che non torna più)