Lun. Mag 20th, 2024
di Franco Blefari
 
‘I ti viju, stazion’‘i ferrovia,
senza sali d’attesa e senza porti,
aund’‘u ventu tras’e mungunìja,
e ’nta gli sir’‘i mbernu grida forti,
tutta mbrattata ‘i giuvani drogati,
cu bumbuletti sprai e cu vernici,
ch’ i gabinetti chjus’e sbalasciati,
pens’‘a Calabria mia comu si fici!
Non passanu cchjù treni ‘nta stazioni,
chi, com’a Cristu, si fermaru ad Ebuli;
l’ Italia non canusci ‘u Meridioni
pacchì politicamenti simu debuli.
Chi tristezza mi fai, quanta emozioni!
ora chi passa ccocchj littorina
e si ferma ‘nta tutti li stazioni,
fina chi rriva a Riggiu in Via Marina.
Non avi cchjù gli murri di parenti
‘i ‘nu populu fattu d’emigranti,
chi partènu ‘nta gli scumpartimenti
ch’i sedili di lignu luccicanti.
Tu er’‘a cas’‘e tutti, eri ‘n’otelli,
cu’ mangiava, fumava e cu’ dormia;
p’‘e poveri? ‘n’albergu a cincu stelli,
ca ‘nc’era puru la biglietteria…
Vecchja stazioni, chi malincunia,
quanta vita passau ‘nta sti binari!
Cu’ si mentia mi ciangi e cu’ rridia,
s’era ur’‘e tornari, o di migrari.
Cu’ a la Merica jia c’accelleratu,
e cu’tornava doppu tantu mari;
cu’ era tristi, ca partia sordatu,
e cu’ mbeci finia lu militari.
Quantu balici, vitti, di cartuni,
chjni di supprezzati e di spiranza,
ttaccati cu ‘na corda o ‘nu curduni,
pigghjari ‘a strata di la luntananza!
Quantu crapari jevunu all’orbisca,
sperti p’’o mundu, sup’a ‘nu direttu,
senza ccocchj parenti mi l’attrisca,
ma c’’u cori tagghjatu ‘nta lu pettu.
Però, quandu sonav’‘o campanegliu,
‘u cori, forti, a tutti si battia;
cu’ si mentìa ‘u ccappottu e cu’ ‘u cappegliu,
c’’o trenu già frischjava in galleria..
Mò ndavi sulu nigri e ccocchj vecchju
chi parla ‘i tia, com’eri in gioventù,
vecchja stazioni, ormai tu si’ lu specchju
‘i sta Calabria chi no ‘nc’esti cchjù.
18/1/2012
(Una foto di quando c’era la stazione ferroviaria )
Print Friendly, PDF & Email